Spațialitatea arhivei

În primele etape care definesc actualizarea unei arhive, se întâmplă deseori ca informațiile întâlnite să pretindă o localizare, dincolo de corespondența lor față de surse deja disponibile sau validate. Astfel, una dintre chestiunile care ne poate reține atenția se referă chiar la spațiul în care și-a făcut apariția Teatrul Poporului din Turda. Locul fizic, ambianța arhitecturală în care se coagulează primele elemente ale unei arhive, marchează fundamental ce anume se poate contextualiza din conținutul acesteia.

E interesant de urmărit cum deschiderea teatrului se petrece într-un regim spațial provizoriu, ca efect al implementării Legii Naționalizării, care interzicea funcționarea oricărei companii de teatru private începând cu toamna anului 1948, dar totodată funcționează pe o bază legislativă solidă, care va dirija evoluția sa în perioada imediat următoare. Aici avem de a face cu situația politică din anii postbelici, documentată de Miruna Runcan în studiul Teatrul românesc în perioada comunistă: ”Încă din anii imediat următori sfârșitului războiului, noua putere pornise o amplă campanie de atragere a intelectualității de orice fel de partea „idealurilor progresiste și umaniste” ale democrației populare, printr‑un sistem destul de alambicat de politici și practici care, pe de o parte, antrenau infinite modalități de socializare și colectivizare a oamenilor de cultură, artiștilor, oamenilor de știință, iar pe de alta, ofereau anumite facilități și recompense, uneori meritate, alteori nu, acelora dintre ei care își făceau publică adeziunea față de noua orânduire. [...] În viața teatrală, o serie întreagă de frustrări vechi de decenii vor fi curând acoperite, cel puțin material, cu mijloacele „salariului” pentru toți, cu înființarea titlurilor de „artist emerit” și „artist al poporului”, după modelul sovietic, care presupuneau salarii mai mari și scutiri de impozite, ori prin oferirea, tot pe model sovietic, a „Premiului de Stat”.” Pe fundalul acestor intense frământări socio-politice, rețeaua instituțiilor teatrale nou create va genera o amplă documentație, determinată de condițiile logistice specifice centrelor urbane care trec prin acest proces.

În ceea ce privește clădirea teatrului turdean, practic avem de a face cu o instituire care aparent pornește de la zero, cu executarea unui ordin de înființare, fapt care așează instituția pe o traiectorie îndreaproape reglementată: ”Din inițiativa Partidului Muncitoresc Român, Ministerul Artelor a hotărât înființarea Teatrului Poporului în orașul nostru. Teatrul va funcționa în clădirea cinematografului nou din localitate, care până acum nu a fost folosit în niciun scop. [...] Sala de spectacole, necesitând unele modificări, încă înainte cu câteva săptămâni au început lucrările de construire a scenei, a instalațiilor electrice și a decorurilor.” (extras din Caietul aniversar al Teatrului de Stat Turda 1948-1973)