Instructiuni utilizare aplicatie
1. Scanează codul QR și instalează Reniform App pe mobil / smartphone. Aplicația este compatibilă cu IOS și Android/ Scan the QR code and install the Reniform App on your smartphone. The app is compatible with IOS and Android.
2. Cu aplicația pornită, îndreaptă telefonul spre lucrare și urmează instrucțiunile de pe ecran / With the app open, point your phone at the artwork and follow the on-screen instructions.
3. Asigură-te că telefonul este scos din modul silențios pentru o experiență audio optimă / Make sure your phone is not on silent mode for an optimal audio experience.
CIT (Cea care iubește teatrul)
Lucrare artistică în AR:
Animație și imagine - Sergiu Negulici
Ambianță muzicală - Makunouchi Bento
Înregistrări voce - Maria Salcă
Dramaturgie - Ioana Toloargă
Lucrarea AR CIT (Cea care iubește teatrul) este un produs artistic ficționalizat, care se inspiră din arhiva Teatrului Național Aureliu Manea Turda.
Context istoric
Într-un interval discontinuu, aproximativ între finalul anilor ‘70 și anii ’90 funcționa, în cadrul teatrului turdean, CIT – Clubul iubitorilor de teatru, ce reunea spectatorii și apropiații scenei cu cei implicați în procesul de creație (adesea în „Clubul” teatrului – o sală multifuncțională a clădirii, care amintește, în subsidiar, de funcționalitatea inițială a acesteia, de cazino). De la discuțiile de după spectacole, până la serile de canastă și biliard, clubul implica o efervescență socio-culturală constantă și permitea publicului „de casă” să devină co-participant la o parte din magie, dar și motorul nașterii de noi spectatori (invitând mereu oameni noi la viitoarele premiere). În acest cadru, cel mai probabil după o noapte de canastă, cei doi prieteni și parteneri la joc – Ana Costea și Ovidiu Cosac – devin un cuplu.
Scenă CIT (Cea care iubește teatrul) - dramaturgie Ioana Toloargă
ANA: Era special… Era, ai spus era, Ana… Mi-e greu să vorbesc despre el, pentru că e la timpul trecut. Mi-ar plăcea să vorbească alții… chiar dacă eu îl cunoșteam… îl cunosc cel mai bine.
Uneori mă gândesc cât au însemnat acești ani împreună… dragostea, ca prima intrare pe scenă. Un moment de panică teribil. O pauză dintre două replici. Pauza în care ai senzația că au trecut secole. Și eu, care eram acolo, să-l aduc cu picioarele înapoi pe scenă, chiar și când atingea cu tălpile tavanul. Din întunericul arlechinului, îl mai vedeam uneori cum plutește, cum se înalță solid și fără zgomote pe deasupra capetelor spectatorilor. Știam că e ceva firesc în spectacole și nimic nu mă speria, nu mă înfiora. Poate că asta e dragostea. Încrederea deplină că atunci când șopteam, cuvintele mele îl trăgeau de picioare și îl aduceau înapoi la mine.
L-am admirat de la început, chiar și când eram amici. Erau lucruri care mi se păreau magice, care mă fermecau. Lecturile la masă din regizorat, când visam cu toții același spectacol. Tigrul, care s-a jucat o singură dată, pentru că cenzura nu l-a iertat. Începutul acestei iubiri de meserie și examenul pe post, când am fost singura fată care a pronunțat corect: signora, nu sig nora. Citiți? - ma-ntrebat secretara literară. Cum adică?/ Literatură…/ Da, firește!/ Se vede!
Poate că dragostea e felul simplu cum s-au aranjat lucrurile. Cum nu m-am mai dus la admitere la facultate, pentru că m-am trezit într-o universitate mai mare, care m-a învățat atâtea… să fiu generoasă, pentru că, dacă nu dăruiești, nici nu primești nimic. Răbdarea. Nimic nu e mai cronofag decât teatrul… și dragostea. Îți trebuie atâta timp să te obișnuiești cu noua stare de fapt, ca și cum ai alte mâini, alte picioare, alt corp. Costumele și recuzita, și ce se mai aduce de la ateliere. Totul durează și, între ele, tu însuți nu mai ești același. De la el am învățat să nu judec pe nimeni, să caut ce e bun în om… și să iubesc.
Aș vrea să spun multe, dar… Ai știut și ai uitat, Ana… Asta era o replică pe care trebuia să o spună un actor. Eu i-o șopteam iar și iar și iar. Până a traversat scena. Asta știu, dar ce zic?
Mi-e frică să nu fi știut și să fi uitat, așa că îl repet zilnic, ca pe-o poezioară de copii. Îl repet în tot ceea ce-a fost și ce-a făcut. Întâlnirile de după repetiții, când spectacolul germina ca un copil într-o minte comună. Armonia dintre noi, care ne făceam să fim creativi. Canasta de la CIT - Clubul Iubitorilor de Teatru. Și de-aici toate mi se-amestecă în cap.
Dacă mă întreabă cineva, prima mea dragoste nu a fost soțul meu, a fost teatrul. Cu timpul, însă, au devenit unul singur. Tot ce iubesc la teatru era Vidi: pasiunea lui era fotografia, apoi muzica. A fost toată viața regizor tehnic, a făcut ilustrație muzicală și film. Era mereu foarte disponibil, oricând era nevoie, intra și juca… Avea un simț al umorului fin și sarcastic. Încă îl aud pe Rică… Rică Manea cum îi spunea: ești genial! ești genial! Pentru că așa era… Tot ce iubesc la Vidi e teatrul.
Am jucat canastă până la 4-5 dimineața. Nu ne mai puteam desprinde. Întotdeauna eram parteneri… și câștigam. Apoi m-a condus până acasă și, în poartă, m-a cerut de nevastă. Am râs. Gândește-te bine, Vidi, ești după o noapte nedormită, poate visezi, poate nu vrei să te însori cu mine! Ba da, Ana, ba da! Am petrecut o viață împreună. Și acasă, și la teatru.
Acum, când vorbesc despre el, toate mi se amestecă în cap. Am senzația că sunt iar acolo, în spatele arlechinului, când am făcut o înlocuire. Vidi a ieșit în fața cortinei și m-a anunțat.
Picioarele nu sunt ale mele și calc pe vată. Îmi tremură mâinile pe text, așa tremur interior am. Am crescut împreună, i-am susținut pasiunile. Și acum toate mi se amestecă în cap. Sunt aici, în spatele arlechinului. Teatrul e Vidi și Vidi e teatrul. Dacă ar fi aici, mi-ar spune ceva ca să mă facă să râd. Și atunci îmi vine o idee: o să șoptesc singura replică pe care mi-o amintesc. Ca sufleor, ții minte milioane de replici. Le înveți odată cu actorii, dar apoi, uite, toate ți se amestecă în cap. Dar pe asta o știu. E din Steaua fără nume.
Poate că el plutește încă pe undeva, pe tavanul teatrului, peste capetele spectatorilor. Eu o să șoptesc și cuvintele mele o să-l prindă de picioare și o să-l aducă înapoi… pentru că era special… Era, ai spus era…