Instructiuni utilizare aplicatie
1. Scanează codul QR și instalează Reniform App pe mobil / smartphone. Aplicația este compatibilă cu IOS și Android/ Scan the QR code and install the Reniform App on your smartphone. The app is compatible with IOS and Android.
2. Cu aplicația pornită, îndreaptă telefonul spre lucrare și urmează instrucțiunile de pe ecran / With the app open, point your phone at the artwork and follow the on-screen instructions.
3. Asigură-te că telefonul este scos din modul silențios pentru o experiență audio optimă / Make sure your phone is not on silent mode for an optimal audio experience.
Frontiere fantomă
Lucrare artistică în AR:
Animație și imagine - Ioana Nicoară
Ambianță muzicală - Makunouchi Bento
Înregistrări voce - Ingrid Neacșu, Alexandru Ioan Savu, Anca Markos
Dramaturgie - Ioana Toloargă
Lucrarea AR Frontiere fantomă este un produs artistic ficționalizat, care se inspiră din arhiva Teatrului Național Aureliu Manea Turda.
Context istoric
Anii ‘90 sunt marcați de efervescența unor schimburi culturale și a unor deplasări sau turnee internaționale, care aduc trupei teatrului turdean libertatea de mișcare visată încă din perioada regimului ceaușist. În 1992, regizoarea Bèatrice Audry vine în România cu Ușile închise, de Sartre (la Turda, Vatra Dornei, Piatra Neamț și Iași). Colectivul turdean o invită într-o colaborare transfrontalieră, materializată, la propunerea regizoarei, în toamna anului 1993, în spectacolul Medor, de Roger Vitrac, (jucat în limba română) cu Jöelle Bruyas, Rodica Lăpuște, Radu Botar și Radu Țicudean, în distribuție mixtă.
Odată deschisă această fereastră spre Occident, în martie 1994 are loc prima deplasare a trupei turdene în străinătate, mai exact, în Grecia (la Karditza) cu un spectacol pentru copii, „Seara cea mare pentru cei mici”, de Alecu Popovici. Textul a fost tradus de profesorul Harilaos Torofias și interpretat de actori în neogreacă.
Legătura cu Bèatrice Audry nu este însă întreruptă, astfel că, în 1994, actorul Radu Botar a fost invitat la Lyon să joace Plămânul imaginar sau Molière într-o răsuflare de Philippe Faure, la Teatrul de la Croix-Rousse din Lyon (al cărui director era dramaturgul). De asemenea, în 1995, Medor (mai precis: Ana Cosac, Ovidiu Cosac, Rodica Lăpuște, Radu Botar și Radu Țicudean), spectacol creat în spațiul românesc, călătorește, pentru mai multe reprezentații (mixând limba română cu limba franceză), la Lyon.1
1 Informații colate din articolul Sabinei Cojocaru, Sans frontières sau înăuntru și-n afară. Colaborările internaționale ale Teatrului de Stat Turda în anii ‘90, https://www.tnamtdigital.ro/wp-content/uploads/2025/06/Draft-final-Sabina-Cojocaru.pdf
Scenă Frontiere fantomă - dramaturgie Ioana Toloargă
DRAMATURGA: Actorul Radu Botar pleacă în deplasare la Lyon, în 1994, unde lucrează cu Bèatrice Audry (care îi este, totodată, și gazdă). Ea este, în primul rând, regizoare și, în al doilea rând, occidentală. De dincolo de frontiera fantomă trasată de cortina de fier. El este, în primul rând, actor și, în al doilea rând, dintr-o fostă țară comunistă. Pentru ea, e o căutare artistică. Să scoată un spectacol bun. Pentru el, e o căutare umană. Să descopere o lume. Relația lor e despre visarea libertății. Despre imaginarea libertății. Despre limitele libertății. Despre putere.
ACTORUL: Zburam prima dată cu avionul atunci. Țin minte că mi s-a dat o cartelă telefonică și habar nu aveam cu ce se mănâncă, nu știam ce e.
REGIZOAREA: 30 aprilie. Afară este foarte cald. Sala este răcoroasă, silențioasă. Radu se lansează într-un joc al corpurilor pierdute. Nu trișează. Dar câtă violență!
ACTORUL: Am avut emoții fiindcă am plecat prima dată la București, apoi la Paris... și era să ratez avionul. Eram singur... și a fost greu să ajung în Paris, să mă descurc apoi să ajung la Lyon.
REGIZOAREA: 1 mai. Bucuria lui este de a exploda, de a lărgi dimensiunile. Sancționez prompt compromisurile.
ACTORUL: Nici nu știu cum am trecut de toate obstacolele... acum când mă gândesc mi se pare amuzant, lejer....
REGIZOAREA: Sancționez prompt compromisurile.
ACTORUL: Mi-am pus cu mine doar periuța de dinți și textul. Nu mi-am luat haine prea multe, pentru că nu știam dacă ar trebui să plătesc în plus în aeroport.
REGIZOAREA: Sancționez prompt compromisurile.
ACTORUL: Atunci eram convins că știu despre ce va fi spectacolul. Am citit vreo 5 cărți, dar m-am trezit acolo că, de fapt, nu știam nimic din ce trebuia eu să fac.
REGIZOAREA: Joi 5 mai. Am reluat de la început. Radu se concentrează asupra textului, se agită, se zbate. Joacă așa cum ar înota împotriva curentului. Sâmbătă 7 mai. Este nervos și iritat. Intențiile se pierd.
ACTORUL: A fost foarte greu, dar în același timp plăcut. Din toate învățăm dacă rămânem deschiși.
REGIZOAREA: Marți 17 mai. Sunt foarte nemulțumită. Nu jucăm teatru de bulevard.
ACTORUL: Așa a trebuit să fie. Și îmi spuneam mergi înainte, mergi înainte, mergi înainte.
REGIZOAREA: Joi 19 mai. Pentru prima dată, Radu devine personaj. Greu, puternic, aerisit. Mă gândesc la Gerard Depardieu. Scena 14 este grandioasă. Am pielea de găină.
ACTORUL: Am simțit atunci adevărata libertatea. Am trăit convingerea că visul meu, care era meseria mea, de fapt, capătă în sfârșit dimensiuni reale. A fost mirosul unei libertăți la care doar speram și pentru care am participat cu convingere la Revoluția din 1989 cu credința că va fi bine. Ceea ce îmi doream în anii ’80, adică să plec din țară, se întâmpla în sfârșit, visul meu devenea realitate în fața ochilor mei.
REGIZOAREA: Luni 23 mai. Repetăm în curtea mea. Un șnur liniștit, cu nuanțe, ca niște repere pentru un parcurs. Păsările cântă. Se simte miros de trandafir și iasomie. Din păcate și pentru ultima oară, îmi dăruiește un spectacol… Flutur batista. Vaporul se pierde pe mare…
DRAMATURGA: În tărâmul florilor trăiește un fluturaș, care nu visează decât să plece departe, în locurile pe care nu le poate vedea, când urcă seara deasupra narciselor. Și, într-o zi, chiar pleacă. Pare că totul e un lung șir de “prima dată” pentru el. Se așază pe mânuța unei fetițe, care îl mângâie și îl învață să zboare în rotații când mai lungi, când mai scurte. Se uită la aripile lui prin lupă. Mâna ei ghidează procesul. Ochiul ei studiază exemplarul rar și frumos. Un fluture exotic. Poate că dacă nu ar ști că vine din grădina unde ea a pătruns niciodată, nu l-ar mai analiza cu atâta grijă, cu atâta migală. Îl desenează la sfârșitul caietului. Poate că dacă fluturele nu ar fi visat întotdeauna să ajungă în în locurile pe care nu le poate vedea, când urca seara deasupra narciselor, nu ar fi avut atâta încredere în mânuța fetiței.
ACTORUL: Și a mai fost ceva interesant: ei au ținut un soi de jurnal de expediție, Plămânul imaginar, și mi-au urmărit comportamentul, mișcările corpului, practic tot, și la repetiții și în afara lor. Ulterior am înțeles despre ce a fost vorba... eram est-european și voiau să îmi cunoască tabieturile, să mă înțeleagă.