Scările de la intrarea artiștilor

Actrița care o joacă pe Clara: Dramaturga se gândește oare ce era în mintea Clarei înainte... Dar nu vrea să o întrebe. Poate pentru că e o gimnastică mentală bună. Poate pentru că are acum vârsta ei de atunci și îi place să-și imagineze. Poate pentru că cea pe care ar întreba-o, Clara de acum, nu e aceeași cu o Clara de atunci, care ieșea grăbită pe poarta casei. 

Clara: Chei. Mapă. Piesa. Rujul. Genta. Parcă mă strânge un pic un pantof. Împinge un pic spre vârf! Gata, așa… 

Actorul care îl joacă pe Aureliu Manea: La el e un pic mai greu. Dramaturga se întreabă dacă e pentru că l-a studiat la facultate și nu și-l poate imagina altfel, oricâte mărturii intime ar auzi… sau pentru că e bărbat… Ar fi vrut să o studieze și pe ea la facultate, chiar dacă nu a făcut scenografie. 

Rică: Am reluat Roata. Intrarea în scenă nu e bună! Dacă ar intra altfel, dacă ar avea mai mult curaj, dacă ar crede mai mult… 

Clara: Așa! Bun! Respiri adânc și intri hotărâtă! Spui clar și răspicat: Bună ziua, numele meu este Clara și sunt scenografa spectacolului. Mă bucur să vă cunosc! Am auzit foarte multe despre dumneavoastră… Doar n-am emoții, nu? Trupa o cunosc, sunt acasă… Totul ar trebui să fie mai simplu. Mai direct. 

Rică: Și de astăzi începem Cotele… O să-i strâng pe toți în regizorat și o să mă deschid… O să le spun că „fără teatru aș fi ajuns un infirm sufletește”. O să le spun cât a însemnat pentru mine că directorul m-a chemat la Turda și cum anii ăștia de laborator m-au crescut, ca regizor, ca om. Datorită lor! Am să le spun cât de mult cred eu în ei și cum tot ce-mi doresc e RECIPROCITATE. Să credem unii în alții, să mă urmeze, dar nu orbește, ci pentru că aleg, pentru că noi toți vrem să clădim același teatru. 

Clara: Trebuie să aibă încredere în mine și să mă respecte, dar, mai ales, trebuie să mă creadă egala lor… Să îi câștig de partea mea! Să fii tânăr într-o meserie nu trebuie să fie mereu un dezavantaj! 

Actrița care o joacă pe Clara: Poate că dramaturga a spus asta, pentru că i se pare importantă scena asta pentru Clara. Sau ca să își, ca să ne dea, nouă, tuturor, CURAJ! Dacă ei au putut, noi de ce nu?

Rică: Poate că au fost nemulțumiți, și pot înțelege, că nu au, cu mine, priza la publicul turdean pe care ar avea-o cu o comedioară ușurică… Gândul la faimă nu e ceva rușinos… “Turda este un oraș cu un teatru cât se poate de curajos. Dacă un regizor îndrăznește, el va găsi actori care-l vor urma până la capăt.” Au venit să-i vadă Ciulei și Pintilie și Penciulescu și Beligan… Nu trebuie să uite!

Actorul care îl joacă pe Aureliu Manea: E emoționant să spun asta, să îl joc pe el spunând asta și să fiu actor aici. 

Clara: Cum ar fi să fac, așa, o glumă? Să mă duc cu schițele de la altceva și să-i las să se chinuie să-mi înțeleagă propunerea?... Saaaau… Știu! Să le povestesc cum m-am făcut scenografă pentru că, în copilărie, mă jucam cu Ana în wc-ul dezafectat din curte. Cum puneam mobila de păpuși făcută de tata și acolo era sufrageria, altundeva era dormitorul. Eu coseam hăinuțele. 

Rică: Aș vrea să ajungă înaintea lor. Să apuc să o cunosc.

Clara: A lucrat cu Paul Salzberger până acuma. Poate că-și imaginează colaborarea cu un scenograf într-un fel și numai într-un fel. Nu! Vidi și Ana au zis că e amuzant și curtenitor, sensibil și creativ. O să ne-nțelegem… Doar că face toate lucrurile altfel. Oricum, o să fie și Vidi acolo. O să mă uit la el și o să zâmbesc și o să știu că sunt acasă. Că sunt înconjurată de prieteni vechi, care mi-au devenit colegi… Păcat că nu e și Ana - ar fi fost tot ca-n copilărie! 

Rică: Ar trebui să ajungă din clipă-n clipă… Vidi mi-a zis de ea că e talentată și deschisă. Sper să intrăm amândoi repede în joc. Piesa asta “este o casetă vie, un aparat magic”. Noi doi, regizorul și scenografa, o să găsim împreună cheița și o să vedem în adânc ce intensitate are privirea lui Valentin  Munteanu. “Şi poate o să aflăm odată ce culoare au ochii acestui om.”

Clara: De ce îmi tremură mâinile pe balustradă? Ce, Doamne, am? Clara! Adună-te odată! 

Actrița care o joacă pe Clara: Poate că dramaturga a inventat asta. Poate că, în ziua aia, Clara nu s-a gândit la nimic altceva în afară de text și de pantoful care o strângea puțin la vârf. 

Actorul care îl joacă pe Aureliu Manea: Poate că el, regizorul, era perfect stăpân pe tot ce se întâmpla. Poate că dincolo de șarmul lui personal nu mai era nevoie de nicio încercare de a-i cuceri pe actori.

Rică: Ana a zis că e frumoasă și talentată și să mă port blând cu ea, că altfel n-o să știu ce uragan a dat peste mine. Poate c-am să fiu o dezamăgire. Cine știe ce și-o imagina, din povești… Și-apoi o să mă vadă - un ins banal și aproape chel, care e ca un copil mare, cu ritualuri și viziuni… 

Clara: Poate se așteaptă toți la cineva cu mai multă experiență sau mai matur, la cineva care vine la prima întâlnire cu un portofoliu și 5 propuneri de schițe și de costume pentru piesă. 

Rică: Așa o să-ncep, cu ce-am scris pe bilețelul ăsta: “dar sufletul mi-e ca un pian prețios și închis, a cărui cheie s-a pierdut. Cred că în noi înșine există mai mult decât ceea ce știm deja.” 

Actrița care o joacă pe Clara: Poate că aici el s-a împiedicat pe scări. 

Rică: Ea e! Exact cum mi-o imaginasem când mi-au povestit Ana și Vidi. Vrei să te căsătorești cu mine?

Clara: Da. Ce-am făcut?