Instructiuni utilizare aplicatie
1. Scanează codul QR și instalează Reniform App pe mobil / smartphone. Aplicația este compatibilă cu IOS și Android/ Scan the QR code and install the Reniform App on your smartphone. The app is compatible with IOS and Android.
2. Cu aplicația pornită, îndreaptă telefonul spre lucrare și urmează instrucțiunile de pe ecran / With the app open, point your phone at the artwork and follow the on-screen instructions.
3. Asigură-te că telefonul este scos din modul silențios pentru o experiență audio optimă / Make sure your phone is not on silent mode for an optimal audio experience.
PIU-PIU: S-a întâmplat la Costinești
Lucrare artistică în AR:
Animație și imagine - Sergiu Negulici
Ambianță muzicală - Makunouchi Bento
Înregistrări voce - Doina Șoproni, Cornel Miron, Miky Paicu, Alexandru Ioan Savu, George Sfetcu
Dramaturgie - Ioana Toloargă
Lucrarea AR Piu-Piu: S-a întâmplat la Costinești este un produs artistic ficționalizat, care se inspiră din arhiva Teatrului Național Aureliu Manea Turda.
Context istoric
Anii ‘90 înseamnă, pe de o parte, perioada plină de tulburări socio-politice, de tranziție de la comunism la democrație (care, conform Ancăi Hațiegan1, mută spectacolul din sălile de teatru, la televizor). Pe de altă parte, ca o strategie de „ieșire din degringoladă”, presupun și întoarcerea în țară a unor figuri regizorale marcante, plecate în Occident înainte de ‘89 (precum Liviu Ciulei și Andrei Șerban).
În această efervescență, scena locală e marcată de prezența fulgurantă, dar atât de necesară a regizorului Virgil Andrei Vâță (care s-a stins din viață la numai 38 de ani) și de angajarea, în calitate de corp-ansamblu (figurație), a unor tineri, alături de care Vâță formează TTT (Trupa Teatrului Tânăr). Dincolo de a-i învăța primii pași în meserie, de a le arăta cum să-și construiască un repertoriu și să-și depășească limitele (pornind de la tragedia antică și survolând până în postmodernismul teatral), regizorul îi introduce și în ceea ce înseamnă happeningul, cu atât mai mult cu cât participă, în afara competiției, la Festivalul Tânărului Actor de la Costinești.
1 Anca Hațiegan, articolul Teatrul, din Panorama postcomunismului românesc, volum coordonat de Liliana Corobca, Polirom 2022, pp. 684-714.
Scenă PIU - PIU: S-a întâmplat la Costinești - dramaturgie Ioana Toloargă
D: Voiam să mă fac profesoară de română, dar am picat la admitere. Erau puține locuri pe vremea lui Ceaușescu. Timp de doi ani, am lucrat în fabrica de ciment, ca să-mi pot plăti meditațiile la română și să dau iar admitere.
C: Lucram la ciment, dar voiam să las fabrica. Visul meu, încă de pe băncile liceului, era să mă fac actor.
D: Eu vrusesem să mă fac balerină, apoi artistă lirică. Angela Gheorghiu… În timp, munca în trei schimburi a devenit tot mai grea pentru mine. Nu mai țineam pasul să și învăț… Atunci am zis că plec din fabrică, gata! Dar ceva trebuia să fac…
C: La ciment, eu eram parte din clubul muncitoresc - actor amator. Asta până s-au eliberat niște posturi la teatru. Eram căsătorit și cu un copil atunci - deci, om matur! Când i-am spus la taică-miu că plec din fabrică, a venit și a vorbit cu directorul, să nu mă primească la concurs, că aici nu-i o atmosferă bună… asta era imaginea în rândul lumii de rând a Turzii: se muncea, se scoteau piese, dar na, nu era atmosferă bună…
D: Eu actriță nu m-am gândit niciodată să mă fac. Când eram mică, s-a făcut la noi, pe scena de la teatru, Cântarea României. Și m-au trimis și pe mine să recit o poezie. Profesoara stătea în culise, a zis că îmi șoptește ea… Dar în momentul când am dat cortina la o parte și am văzut publicul, am înghețat în fața microfonului și am fugit. Atunci am jurat că n-am să mai calc niciodată pe scena asta. Dar, vezi, soarta… Eram pornită să plec din fabrică și am văzut în centru afișul de la teatru, că angajează corp-ansamblu, adică figurație.
C: Taică-miu a zis: dacă te duci acolo, la mine nu mai ai ce căuta. Am zis: bine și m-am angajat. După o lună și ceva maică-mea a trimis vorbă: hai că taică-to cu tare și cu tare. M-am dus și după primul spectacol la care-a venit era atât de mândru… și colegii lui îi ziceau: e fiu-tu pe afiș…
D, C: Actorii din teatru au înțeles că e cazul să ne ia în serios și să ne considere colegi.
D: Eram ca acasă aici.
C: Eram ca o familie.
D: Multe nopți am dormit în teatru. Pe soțul meu l-am cunoscut în teatru.
C, D: Și atunci, în ‘90, am trăit o adevărată inițiere, cu Virgil Andrei Vâţă. TTT!
C: Da, așa îi spunea: Trupa Tânără din Turda.
D: Sau Trupa Teatrului Tânăr.
C: A făcut cu noi improvizații, a construit repertorii, tot ce se făcea în primii doi ani de facultate - în câteva luni…
D: În aceeași vară a înscris TTT la prima ediție a festivalului tânărului actor, de la Costineşti. N-aveam bani, așa că am făcut un turneu în diverse oraşe, ca din banii de bilete să plătim motorina şi cazările. Și la Năvodari aveam spectacole pentru copii în fiecare dimineață, pentru ca seara să participăm la festival.
C: Revolta spectatorilor! Așa-i spunea happeningului nostru. Toți au crezut, până în ultima zi, că e ceva de la camera ascunsă.
D: Ne îmbrăcăm în costumele de la teatru - ce reușisem să aducem cu noi - și seara mergem prin Costinești, prin stațiune. Trebuia să le strânim oamenilor reacții: să-i speriem, să-i amuzăm…
Vâță: Voi sunteți nişte fiinţe venite de pe altă planetă sau niște animale, niște necuvântătoare. Nu scoateți decât sunete și, în caz de pericol, piu-piu. Orice-ar fi, nu vorbiți…
D, C: Bun!
D: Dar dacă se întâmplă ceva?
C: Dacă cineva ne…?
V: Lasă că vin eu, o să fiu pe acolo printre voi…. voi nu vă despărțiți foarte mult și… rezolvăm…
D: Fiecare ne-am dus și numai la un moment-dat, cum eram noi acolo prin stațiune, eu și unul dintre colegi am rămas mai în urmă. Vin la noi doi polițiști.
P (COR): Actele la control.
D, C (moale, calm, jucăuș): Piu-piu!
P1: Ce-i cu ăștia?
P2: Poate nu vorbesc românește.
P (COR): ACTELE LA CONTROL!
D, C: PIU-PIU
P1: Ăștia sunt drogați…
P2: Ei, drogați… De unde să ia ăștia droguri la noi… Or fi beți.
D, C: Piu-piu.
P1: Eu cred că-s străini și că-și bat joc de noi.
P2: Vrem să… vedem actele.
P1: Show papir, pliz.
P2: Document, document.
D, C: Piu-Piu.
P1: Nu-i bine, ăştia-s polonezi. Au tot venit grupuri vara asta, sunt cazate la Unirea și fac tot felul de prostii.
P2: Vă rog să veniţi la secţie.
P1: Polonezi-nepolinezi, ăștia-și bat joc de noi pe față! Ce, nu recunosc uniforma? Las că o să recunoască secția, atunci…
P2: Gata, pune-le cătușele
D, C: PIU-PIU! PIU-PIU!
D: Într-un final, a venit și ne-a salvat Vâță.
V: Stați așa, că noi suntem de la teatru, din festival.
P1: Da’ sigur, din festival și piu-piu, deranjează ordinea publică?! Chiar așa, n-au putut să spună nimic?
V: Păi dacă n-au voie!
P1, P2: Cum n-au voie, domne’? Dar să-și râdă de noi au voie?! Organul legii… Pentru asta sunt amenzi serioase…
C: Am urcat spre promontoriu. Polițiștii după noi. Ne-am strâns, am început să râdem, să povestim. Polițiștii, după noi, umbra noastră.
D: Cum au văzut că suntem mai mulţi costumaţi, gata, au zis că suntem sectanți, puși pe jertfe. Vezi, anii ‘90, perioada Bivolaru, perioada când orice era posibil…
P1: Lasă că am mai văzut noi d-astea. Ziceţi că sunteţi paşnici şi apoi noi găsim cadavrele.
P2: Întâlnirea sectelor, mai ales în aer liber, e interzisă prin lege!
C: Dimineaţa însă deja circula zvonul că staţiunea e împânzită de o ceată de nebuni periculoşi. Evident că noi eram ăia.
D: Erau alte vremuri. Cred că fiecare om are epoca lui de aur. Pentru noi, poate că asta a fost: TTT și Costinești și… Vâță, de care mi-e dor și care s-a stins la 38 de ani, ca sfârșitul unei ere…
C: Sau al tinereții noastre în teatru.
D, C: Vâță, de oriunde ai fi… PIU-PIU!