Lucrarea își propune să examineze două spectacole reprezentative pentru activitatea regizorului Aureliu Manea la Teatrul din Turda – Tigrul (1971) și Cotele apelor Dunării (1977) – plasate în contexte istorice și politice distincte, dar având ca punct de legătură tensiunea permanentă dintre libertatea artistică și constrângerea ideologică. Analiza celor două spectacole relevă nu doar adaptările și compromisurile impuse de regimul comunist, ci și capacitatea teatrului de provincie de a funcționa ca laborator cultural și ca spațiu de negociere între conformism și inovație estetică. La nivel macro, studiul evidențiază modul în care dinamica culturală a României anilor ’70 – de la „Tezele din iulie” (1971) până la instrumentalizarea unor catastrofe sociale precum cutremurul din martie și greva minerilor din Valea Jiului (1977) – a influențat relația dintre discursul oficial al regimului și strategiile artistice de adaptare și subversiune.
